COS CUMPARATURI
nici un produs
Editura infiintata in anul 1919
Inregistrare | Reamintire parola
Cauta dupa
 
Cautare avansata
Informatii carte
 Printeaza Pagina  |   Trimite la un prieten

America de peste pogrom

AUTOR: Catalin Mihuleac
COLECTIE: PROZA
PRET:
28.85 RON
DOMENIU: PROZA
ISBN: 978-973-23-3083-8
ANUL APARITIEI: 2014
NUMAR PAGINI: 320
FORMAT: 130x200
Adauga in cos Adauga la produse favorite
Prezentare Presa Comentatii cititori Arunca o privire De acelasi autor  
Alexandru BUDAC, noiembrie 2014, in Orizont, nr. 11 (1591)
Ce roman! Un veritabil pageturner, cum se spune peste ocean. Pot afirma, fara sa ma tem de exagerare, ca nu cunosc nimic comparabil in proza noastra. Ruloul narativ e clasic, chiar asumat previzibil, si nici tema nu este noua. Misterele povestii se limpezesc supunindu-se unei logici liniare, cumulative – caramida peste caramida –, iar unele motive se repeta gnomic, pina atentia ta le inregistreaza cum se cuvine. Asemenea unui cineast sigur pe el, ce-si lasa trucajele la vedere, intrucit nu ar avea sens sa-i ascunda spectatorului tehnici bine cunoscute, Catalin Mihuleac nu se arata deloc interesat sa schimbe forma romanesca. Timbrul distinct, ironia laser, personajele reusite, fara exceptie – performanta rarisima la autorii romani, in general preocupati sa scrie despre ei insisi – dialogurile, improvizatiile inteligente pe teme din patrimoniul nostru literar zglobiu plus ritmul dracesc, sustinut, de la prima la ultima pagina, sint atuurile sale.

Alexandra TULUC, mai 2015, in Alecart, nr. 14
Prezentul si trecutul asezate fata in fata, intr-o continua incercare de a intelege si de a accepta, fara menajamente, fara concesii, intr-o tulburatoare meditatie despre nevoia de a uita si necesitatea de a ne aminti, America de peste pogrom e un roman tulburator, o reconstituire a breselor de umanitate pe care un timp monstruos le-a generat, dar si un roman al supravietuirii, al puterii de a o lua Maximilian Lupu mereu de la capat.

Mihaela GRADINARIU, iunie 2016, in Cronica veche, nr. 6(65)
Un roman care intruneste toate calitatile pentru a deveni scenariul unui film profund despre (in)toleranta si (ne)intelegere. America de peste pogrom – carte-provocare, eliberare, mirare, uimire – are capacitatea de a atrage un public-tinta divers, si se citeste pe nerasuflate si cu sufletul ghem. Si te trimite, inevitabil, la alte carti, la documente de arhiva, cautind raspunsuri la intrebarile grele ale unei istorii prea putin cunoscute si de nerepetat.

Ioana BOSTENARU, decembrie 2014, in Vatra
Prozatorul iesean reuseste sa atinga un subiect sensibil si overdiscussed – pogromul – intr-o maniera originala, caci apelul la infiltratii umoristice si satirice atenueaza nuantele tragicului. (…) Prin disocierea firului epic in doua parti, care initial si pe parcurs dau impresia ca alearga spre scopuri straine, Catalin Mihuleac reuseste sa pastreze viu interesul cititorului pina la final. Astfel, ii ofera sansa de a se infrupta cu o felie generoasa de istorie pe nesimtite, pe acest fundal proiectindu-se destine umane, aparate de constiinta, ipostaziate in situatii nostime sau, dimpotriva, dramatice. Strecurarea umorului la tot pasul si invazia cotidianului banal in trecutul impresionant, dar morbid, ii ies de minune.

Dan ROMASCANU, 9 decembrie 2014, pe filme-carti.ro
O pot asigura pe doamna Suzy (fosta Sinziana de la Iasi) ca romanul este cit se poate de ‘catchy’. Se poate citi intr-o noapte, se poate citi intr-un zbor de avion, se poate citi intr-o rasuflare si fara a-l lasa din mina. (...) Deci o carte bine scrisa, usor de citit, presarata de umor, sex si cu culori vii de telenovela. Da, America de peste pogrom este toate acestea si este in acelasi timp si prima si cea mai cutremuratoare carte din literatura romana care abordeaza fara nicio eschivare ziua poate cea mai rusinoasa din istoria nationala – pogromul de la Iasi din 29 iunie 1941. (...) Radu Paraschivescu a afirmat ca America de peste pogrom s-ar putea sa fie cea mai buna carte a anului 2014. Cred ca este foarte posibil sa aiba dreptate.

Catalin MIHULEAC in dialog cu Eugen ISTODOR, 8 octombrie 2014, in Catavencii nr. 40
Cu America de peste pogrom am tinut sa schimb registrulmeu vechi si sa construiescun roman cu greutate. Sascriu ceva cald, de larg interesuman. Inainte, mi se imputa stilulsatiric si excesul de imaginatie,de parca as fi fost inculpatin dosare la DNA. Am fost ajutatpe timpul scrierii de citiva istorici,care mi-au pus la dispozitiedocumentele, atunci cind le-amcerut. Am cautat sa nu ma abatde la realitate. Bunaoara, amfost tentat sa vorbesc de penicilinain 1941, dar m-am abtinut, fiindca nu exista inca. Am fost tentat sa pomenesc de o calatoriecu automobilul de la Iasi laBucuresti in 1937, dar m-am abtinut,pentru ca drumul – pietruitsi cu un singur sens – eraimposibil de abordat.

Markus BAUER, 8 iulie 2016, in Neue Zurcher Zeitung
Scriitorul iesean, Catalin Mihuleac, rascoleste prin romanul sau despre pogrom [America de peste pogrom] sufletele oamenilor. (…) Cu acest roman, aparut la editura Polirom, autorul a scos pe tarim literar evenimentele ingrozitoare savirsite de armata romana cu ajutor german, sub ochii autoritatilor. Aceasta rezonanta puternica actuala arata ca generatia mai tinara din Romania a inceput sa se preocupe de trecutul antisemit al tarii.

Catalin MIHULEAC in dialog cu Florin IORGA, 8 decembrie 2014, in Suplimentul de cultura nr. 463
Scopul meu a fost sa construiesc o poveste complexa – violenta, dar si tandra –, de o mai mare intindere decit imi era obiceiul. O poveste care sa miste sufletul si, in final, sa puna pe ginduri. Pentru aceasta lucrare, mi-au fost necesare mai multe ingrediente. Nu poti ridica o catedrala cu materialele de constructie pentru o garsoniera. Ce tema mi-a placut mai mult? Toate, din moment ce eu sint autorul. Cred ca fiecare tema le pune in valoare pe celelalte. Rezulta, in final, o tesatura viguroasa, robusta, dar pe alocuri nu lipsita de finete. O tesatura care place, sper. (…) Cartea asta are inima; o inima nici evreiasca, nici crestina. O inima universala, care bate cu putere.

Diana SCARLAT, 7 octombrie 2016, pe Jurnalul.ro
(…) personajele lui [Catalin Mihuleac] chiar dau o lectie de moralitate, in special in cele doua opere amintite mai sus. In schimb, in romanul America de peste pogrom avem o alta incheiere neasteptata. Personajul feminin principal, care imbraca haina second-hand a romancei deceniului trecut, intrata, prin casatorie, intr-o familie de evrei din Statele Unite ale Americii, ajunge sa inteleaga sufletul soacrei pe care o detesta atit ca femeie, cit si ca evreica. Scriitorul nu face altceva decit sa intre atit de adinc in detaliile culturale, morale si comportamentale ale fiecarei etnii, incit sa poata scoate la suprafata exact acel echilibru care a facut posibila convietuirea acestor etnii pe teritoriul Romaniei, timp de sute de ani. Dar, tocmai pentru a face demonstratia corecta a suprapunerii mentalitatilor pe care le expune in textul literar, foloseste elemente atit de realiste, incit scrierile lui par cronici sau jurnale personale reale. Pacatul literar este al cititorului superficial care confunda profunzimea textului realist cu realitatea, desi sintem in secolul XXI, deja de aproape 17 ani.

Elena DONEA, 7 noiembrie 2014, pe semnebune.ro
Felul in care coexista cele doua dimensiuni ale romanului rezista si prin stilul lui Catalin Mihuleac – extrem de divers, cuprinzind: satira, pamfletul, umorul negru, surprize narative si stilistice, expresii neasteptate, dar si tonul educativ, aceasta din urma calitate existind in subsdiarul romanului. (…)
Daca pentru unii istoria mai reprezinta inca doar o insiruire de cifre si de elogii aduse armatelor si eroilor, Catalin Mihuleac deconstruieste aceasta viziune prin intrarea in intimitatea istoriei, in vietile particulare ale ei si prezinta o felie de viata, e drept sfisietoare si socanta, dar destul de satioasa.

Pagina anterioara| 1 | 2 | 3 |Pagina urmatoare
Va mai recomandam
Catalin Mihuleac
 
Catalin Mihuleac
 
Florina Ilis
 
 
Radu Tuculescu
 
 
Catalin Mihuleac
Zece povestiri multilateral dezvoltate


Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor
© Copyright 2005 - 2016 by Editura Polirom | Toate drepturile rezervate