COS CUMPARATURI
nici un produs
Editura infiintata in anul 1919
Inregistrare | Reamintire parola
Cauta dupa
 
Cautare avansata
Informatii carte
 Printeaza Pagina  |   Trimite la un prieten

Evanghelistii

AUTOR: Alina Pippidi-Mungiu
COLECTIE: TEATRU
PRET:
15.89 RON ( Carte epuizata )
DOMENIU: DRAMATURGIE
ISBN: 973-23-1738-8
ANUL APARITIEI: 2006
NUMAR PAGINI: 168
FORMAT: 130x200
Adauga in cos Adauga la produse favorite
Prezentare Presa Comentatii cititori Arunca o privire  
Cristina MODREANU, 7 decembrie 2005, in Gandul
Nu e prima data cind se intimpla asemenea «accidente» in teatrul romanesc: in 1995 o piesa celebra pe Broadway, ecranizata si indelung comentata, Ingeri in America, a provocat demonstratii similare, cu tot cu rupere de afise, pentru ca trata, printre altele, tema cuplului homosexual. Insasi piesa Alinei Mungiu, Evanghelistii, desemnata de UNITER drept piesa anului 1992 si publicata in volum, a mai stirnit comentarii in momentul in care un regizor a incercat sa o monteze, la ceva timp de la publicare. Sintem acum in 2005 si pare ca nimic nu s-a schimbat in tot acest timp, cind vine vorba despre pozitia pe care o are aceasta societate, cu tot cu membrii ei marcanti, fata de libertatea de exprimare, teoretic cel mai important cistig al nostru dupa 1989! Teoretic. Distanta e, in realitate, enorma de la emanciparea din declaratii pina la atmosfera de Ev Mediu care adie cind citesti ce pareri emit inaltii prelati despre o expozitie considerata o insulta la adresa Sfintului Stefan cel Mare, cum s-a intimplat nu demult, sau despre acest text ce isi permite un comentariu asupra Evangheliei. O asemenea interpretare isi permitea nu demult si un film care a facut multa vilva tocmai din aceasta cauza, [[Patimile lui Isus]], in viziunea lui Mel Gibson. Si acolo, si aici se aplica acelasi tipar, care face de doua ori rau artei: intii pentru ca ii pune la indoiala un drept inatacabil intr-un stat normal, a doua oara pentru ca intuneca orizontul critic si face, paradoxal, o reclama uneori nemeritata produsului cultural in discutie. Pe cine mai intereseaza, in acest context, cum arata de fapt spectacolul respectiv, daca actorii sint buni, regia inovatoare si, mai ales, daca publicul pleaca de la spectacol cu un gind in plus? Oricum ar fi, faptul ca se vorbeste pe scena despre Isus nu inseamna ca Biserica trebuie sa devina critic de teatru.

Mircea CARTARESCU, 6 decembrie 2005, in Jurnalul National
...Nu cred ca bisericile romanesti au facut bine condamnind piesa Alinei Mungiu. Prin scandalul stirnit, n-au facut decit sa creeze rumoare in jurul ei si s-o promoveze exponential. E foarte, foarte greu, daca nu imposibil, sa urmaresti chestiuni morale intr-un text literar. Inca nu exista (si nu vor exista, probabil, intr-o lume libera) criterii pentru a delimita un text infamant moral de un text acceptabil moral. Orice incercari de condamnare oficiala (ca sa nu mai vorbesc de interzicere) a blasfemiei, obscenitatii, antisemitismului, sexismului sau chiar a unor idei politice de genul nazismului sau comunismului intr-un text literar (sau in orice reprezentare artistica) s-au dovedit un esec. Ne putem imagina o opera contemporana monstruoasa care-l glorifica pe Hitler. Sau o scriere in care e batjocorita cinic femeia, redusa la o conditie de sclava. Sau o colectie de monstruozitati sexuale si criminale fara limite. Mari pictori si scriitori au infatisat delirant figura lui Stalin, unul dintre marii asasini din istorie. Eu, personal, am repulsie pentru astfel de lucrari artistice, chiar geniale fiind, personal imi displac cinismul lui Cioran, excesele lui Celine si nu am gustat [[Prinzul dezgolit]] al lui Borroughs, dar nu ma iau pe mine insumi drept etalon. Mai convenabil ar fi sa privim operele artistice ca pe niste vise ale sufletului nostru, pline de reziduurile intunecate, singeroase, obscene ale vietii. Unele dintre cele mai puternice scrieri ale umanitatii sint cosmaruri cumplite, amorale ca propriul nostru subconstient, produse de oameni chinuiti, bolnavi, vizionari totusi, strigind din adincuri. Nu putem face procese (nici macar de constiinta) autorilor pe care-i consideram astazi incorecti moral sau politic, fara sa riscam sa ni se aduca drept contraargumente pagini perfect echivalente din marile opere canonice ale literaturii universale. Cel mai inadecvat mod de a citi o carte de literatura a fost intotdeauna cel ideologic.

Cristian TEODORESCU, 5 decembrie 2005, in Cotidianul
Pina simbata (3 decembrie 2005 – n.r.), piesa (Evanghelistii – n.r.) n-a putut fi jucata in Romania, deoarece actorii n-au vrut sa se puna rau cu Biserica. A fost pusa in scena in Ungaria, despre ai carei locuitori nu se poate spune ca le-ar lipsi sentimentul religios. Totusi, nici un preot ungur nu s-a gindit sa acuze de blasfemie spectacolul cu Evanghelistii. Fetele bisericesti au dreptul la opinie, ca toti ceilalti cetateni ai Romaniei. Iar daca opinia lor are ecou in lumea teatrului pina intr-atit incit sa sperie actorii ca isi vor pierde locul in Rai daca joaca piesa Alinei Mungiu-Pippidi, ce mai poti zice? Biserica are lupte vechi cu teatrul. In Franta, pina la Revolutie, actorii nu puteau fi ingropati crestineste daca nu se lepadau de indeletnicirea lor. La noi, Ion Creanga a fost caterisit fiindca isi permitea sa calce interdictia de a merge la teatru. Nescrisa, aceasta interdictie functioneaza si azi, mai nuantat. Preotii si chiar calugarii pot merge la teatru si la film, cu conditia sa nu le dea un exemplu prost credinciosilor. Mi se pare de inteles ca un preot nu se poate duce chiar la orice spectacol, pentru a nu da nastere la birfe si la indoieli asupra vocatiei sale. Mai cred insa ca preotii cu vocatie si cu prestigiu de predicatori ar trebui sa coboare mult mai des in lume, decit sa-si dea cu presupusul despre lucrurile pe care nu le cunosc decit din auzite. Nu inteleg obstinatia cu care fetele bisericesti pun semnul egalitatii intre Isus cel din Biblie si personajul cu acest nume din fictiunile artistice. Nu cred ca se duce cineva la teatru ca si cum ar merge la biserica, asteptind adica sa auda acolo cuvintul Domnului. Incit sa acuzi de blasfemie un spectacol de teatru e cam acelasi lucru cu a acuza un preot ca nu-si regizeaza bine slujbele.

Teodor BACONSKY, 16-22 decembrie 2005, in Dilema Veche
...Mi-ar trebui zece volume pentru a reconstitui, succint, istoria atacurilor la adresa lui Isus Hristos, fie acestea scrise (ca pamflet), conceptualizate (ca gest filosofic) sau expuse (ca opera de arta ridiculizanta), asa ca nu ma intind cu alte exemple, din criza de spatiu. Ce vreau sa subliniez este dreptul doamnei Alina Mungiu de a se recunoaste, cu modestia necesara, in respectiva familie cultural-ideologica. Dinsa socoteste crestinismul o pacoste a umanitatii si da semne ca ar indragi fantezia orgiastica a paginismului sau iluminismul revolutionar, care a reusit, partial, sa se substituie revelatiei crestine, taxind-o drept impostura obscurantista, sursa de violenta si obstacol in calea progresului social. In opinia autoarei, Romania sufera de prea multa credinta in Dumnezeu, asa ca a facut si dinsa ce a putut pentru a corecta aceasta situatie. Nu putem intra in Europa cu balastul unui misticism retrograd, mai ales ca din preambulul defunctului Tratat Constitutional lipseste orice referinta explicita la radacinile crestine ale batrinului continent. E momentul sa completam ateismul oficial din perioada comunista printr-o trezire franca, scutita de iluzorii frisoane metafizice, la realitatea agnostica a hedonismului postmodern. Eu, unul, o apreciez pe dna Alina Mungiu pentru activismul ei civic (vezi campania «pentru un parlament curat»), dar si pentru produsele analitice marca SAR. Admit, pe de alta parte, ca ma despart de Domnia Sa atunci cind se manifesta ca dramaturg hard, specializat in insulte la adresa lui Isus Hristos. Iata ce aveam de spus pe marginea acestui subiect si ma bucur ca am facut-o. E democratie...

Mircea MIHAIES, 14-20 decembrie 2005, in Romania literara
...Nu stiu cu ce o fi mai mare blasfemia Alinei Mungiu-Pippidi decit aceea a lui Mel Gibson, care ne-a oferit intr-o pelicula parca filmata in abator imaginea unui Isus Hristos trecut prin masina de tocat. Daca asa arata suferinta in varianta hollywoodiana, de ce nu si-ar permite si Alina Mungiu un tratament textual ceva mai dezinhibat al unui proces de initiere filosofico-religioasa? Ca personaj istoric, ca mit religios, ca entitate metafizica, nu-mi fac nici o emotie pentru Isus: a rezistat El si la atacuri cu adevarat brutale, la schisme si vendete. O sa priveasca ingaduitor si la abordarea ludic-demitizanta a Alinei! Problema reala e cu totul alta si e bine ca inaltele fete bisericesti au iesit, in fine, in prim-plan. Una din dramele societatii romanesti o constituie faptul ca preotimea a fost, in ultimele decenii, o patura de umili servanti ai puterii. N-au cricnit nici cind li s-au darimat bisericile, nici cind au fost obligati sa toarne la Securitate, nici cind partidul i-a transformat in penibila anexa a desantatei propagande bolsevice. Dupa 1990, intr-o suspecta revarsare de religiozitate, preoti cu onoarea patata, pacatosi contra propriei turme de credinciosi au pozat in salvatori ai neamului, populind, in vestitele soboruri, pietele publice si televiziunile. Minoritatea celor care ar fi vrut, dupa 1990, o Biserica plina de demnitate, slujind adevaratele valori ale spiritului, a fost data la o parte fara mila de aceleasi miini patate. Alina Mungiu-Pippidi a scris un text literar si orice incercare de a-i conferi valente pe care textul sau nu le are constituie un abuz. E treaba criticilor literari si a cititorilor sa o admire ori s-o respinga pe autoare, in functie de expresivitatea textului. Altminteri, intre fundamentalistii lui Khomeyni si echipa de cenzori de la Bucuresti nu va mai exista nici o diferenta.

Nicolae MANOLESCU, 14 decembrie 2005, la Radio Guerrilla
Nu-i admisibil ce se intimpla, ne facem de ris! Vrem sa intram in Europa... Pai, mai bine intram in Comunitatea Statelor Fundamentaliste, ca sint destule! Acolo am fi primiti cu bratele deschise. Eu cred ca altele sint motivele pentru care la noi se intimpla ce se intimpla, nu neaparat pentru ca nu ar exista Dumnezeu. El exista, dar e oricum foarte prost administrat... de Biserica, era sa spun, Doamne, iarta-ma! Din pacate, intr-o societate ca a noastra, credinta in Dumnezeu si tot ce tine de el trece prin Biserica. La noi, Dumnezeu inseamna de fapt Biserica. De aceea cred ca ar trebui sa se gindeasca de doua ori inainte Sfintii Parinti cind fac sau spun anumite lucruri. Problema e in ce masura avem voie sa amestecam planurile si sa dam sentinte de condamnare, ca atunci riscam sa luam o mare parte din literatura lumii si sa o punem la index. Nu e numai un degetel pe care il suge Maria Magdalena, sint si lucruri mai grave in literatura si nimeni nu s-a gindit sa protesteze! Sau, daca s-a gindit, a facut-o in alta epoca.

Adrian PAPAHAGI, 13-21 decembrie 2005, in Adevarul literar si artistic
...Mi-am calcat asadar pe inima si am citit Evanghelistii, infiorindu-ma la fiecare pagina de violenta urii anticrestine a autoarei. Piesa este pusa sub semnul unui citat din Cioran, in care filosoful considera istoria Bisericii lui Hristos ca o «aventura infama». Si pentru Mungiu Evangheliile sint un «instrument de cucerire» (scena IV, p. 69), Apostolul Pavel e «un fanatic care cauta sa ademeneasca oamenii in sinul unei noi secte» (scena III, p. 65), iar istoria Bisericii e o lunga suferinta impusa umanitatii pentru o «parabola proasta». Citita in aceasta cheie de un autor care, in mod evident, nu are acces la sacru si calca in picioare tainele ce le-ntilneste, Evangheliile nu sint un text inspirat, ci o istorie aberanta, plina de contradictii, fapt pe care Mungiu il explica intr-un mod surprinzator in piesa. Fiecare este liber sa scrie ce vrea, sa vada ce vrea, sa gindeasca ce vrea. In ochii mei si, banuiesc, ai oricarui crestin, piesa [[Evanghelistii]] o descalifica definitiv pe Alina Mungiu. Ea ne demonstreaza ca noua generatie de umanisti si dreptomisti sint mai inraiti decit vechii comunisti ca Iliescu, care macar de ochii lumii se duc la biserica de Pasti si-si fac cruce. Cind trupele de desant ale ofensivei anticrestine vor fi cucerit toate gazetele, televiziunile, universitatile, va fi prea tirziu sa ne mai plingem. Dar ascensiunea Alinelor Mungiu poate inca sa fie oprita de cei 90% crestini catolici, greco-catolici sau ortodocsi din aceasta tara, pentru care texte ca Evanghelistii sint mai mult decit o injuratura de mama. Pina atunci, imi spun in gindul meu: «Slava indelung rabdarii Tale, Doamne».

Sever VOINESCU, 12 decembrie 2005, in Cotidianul
Biserica trebuie sa isi joace rolul ei. Oricine cere Bisericii sa devina, vorba dlui Plesu, un ONG suedez sau un fel de agentie de PR a fanteziilor fanaticilor tehnologiei greseste. Nu Biserica e locul unde se face cultul mintii omenesti. Si la noi, recent, am avut senzatia ca se cere Bisericii Ortodoxe Romane sa fie altceva decit ceea ce trebuie sa fie. Sigur, BOR are pacate mari in raport cu poporul roman. Dar, in recentul scandal iscat de piesa [[Evanghelistii]] a doamnei Alina Mungiu-Pippidi, Biserica a reactionat normal. A repudiat un text care ataca fundamentele credintei crestine. Insa absolut scandaloasa a fost atitudinea Primariei din Iasi si a Consiliului Local, care, daca inteleg bine, au decis sa sanctioneze teatrul local pentru aceasta productie. Sa interzici, prin decizie administrativa, o piesa de teatru in Romania anului 2005 este absolut inacceptabil. Sustinatorii libertatii de exprimare artistica, printre care ma numar si eu, trebuie sa se ia de git cu puterea locala, si nu cu Biserica. Dupa cum sustinatorii dreptului Bisericii de a apara credinta, printre care ma numar si eu, nu trebuie sa se razboiasca cu teatrul din Iasi, ci sa polemizeze cu viziunea autorilor productiei. Iarasi o chestiune de echilibru, de justa asezare.

Pagina anterioara| 1 |Pagina urmatoare
Va mai recomandam
Matei Visniec
 
Matei Visniec
 
Lucian Dan Teodorovici
 
 
 
 
Matei Visniec
Groapa din tavan


Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor
© Copyright 2005 - 2016 by Editura Polirom | Toate drepturile rezervate