COS CUMPARATURI
nici un produs
Editura infiintata in anul 1919
Inregistrare | Reamintire parola
Cauta dupa
 
Cautare avansata
Informatii carte
 Printeaza Pagina  |   Trimite la un prieten

Orchestra portocalie

AUTOR: Veronica D. Niculescu
COLECTIE: PROZA
PRET:
9.62 RON ( Carte epuizata )
DOMENIU: PROZA
ISBN: 978-973-23-1982-8
ANUL APARITIEI: 2008
NUMAR PAGINI: 216
FORMAT: 130x200
Adauga in cos Adauga la produse favorite
Prezentare Presa Comentatii cititori Arunca o privire  
Veronica D. NICULESCU, ianuarie 2011, pe psychologies.ro
Cei care vor binevoi sa deschida cartea, mai exact sa dea deoparte coperta Orchestrei portocalii, vor descoperi pe prima pagina un subtitlu: «Povestiri cu coada».

Sa incepem cu coada, asadar. Mi-am dorit o carte cu coada. Cu coada adevarata, sub forma semnului de carte, un semn de matase sau de piele. Virful sau sa zvicneasca, sa se legene sau sa zaca. Dupa dispozitie. O carte animal, de pus cu botul pe umar pe inserat, de scarmanat intre urechi la cite o pagina, cu ochii in tavan. O carte ciine sau o carte soarece. Cu trup si cu suflet. Despre trupuri si suflete cinta povestirile din Orchestra portocalie. Despre fibra alunecoasa dintre ele. Despre iubire, despre incertitudinile dragostei, despre teama, despre tremurul animalier, despre fuga departe ca sa ajungi mai aproape.

Fusesem, in povestirile din volumul precedent, motan, batrin, transsexual, barbat; acum venise vremea, se pare, sa fiu femeie. Speriat animal musuroielnic, fugi cit fugi, pina la urma iti ajungi coada. Si-am fost femeie in toate povestirile. Alungasem teama confuziei intre autor si personaj. Am fost femeie pe malul Dunarii, la Budapesta, pozind nud intre mii de nuduri, cum n-am indraznit decit asa, scriind. Am avut un magazin de antichitati, cu policioare incarcate de sticle colorate. Am avut bicicleta (in realitate, am indraznit abia acum citeva luni). Si tot asa... In pielea femeilor imaginate, m-am cautat si pe mine. Apoi, desprinsa de «orchestra», m-am jucat de-a piticii si balaurii si ciupercile si ciinii, intr-un basm.

Dar Orchestra portocalie ramine, dintre cartile publicate de mine, cea mai muncita, cea mai intim muncita, cea mai prapastios construita, fiindca nu stiu aventura mai migaloasa si mai periculoasa decit sa scrii despre un personaj care, fara sa fii tu, ai putea deveni tu. Si tu, si tu, care tremuri ca mine in fata focului, pe intunericul dragostei.


Veronica D. NICULESCU, in dialog cu Mihai VAKULOVSKI, 8 iulie 2010, in Observator cultural
Au trecut patru ani intre primul si al doilea volum; Orchestra portocalie este o selectie a ceea ce am scris intre timp. Abia dupa Adeb m-am putut avinta in universul feminin. Intelegeam ca e riscant, de aceea hoinarisem, mai intii, printre subiecte cu distanta impusa. Ma suparau eventualele confuzii intre personajul narator si autor; credeam, in naivitatea mea, ca demonstrasem ceva cu cartea de debut. Dar tot se mai creeaza confuzii, doar nu e nimeni dator sa citeasca si o carte, si alta... Acum ma amuza: daca toate nebuniile din carte par reale, chiar ca merit sa ma rasfat cu ceva bun. O cafea, poate!

Dan C. MIHAILESCU, 24 octombrie 2008, in Omul care aduce cartea
O incarcatura de sensibilitate si de feminitate ultra, cum iata, nu mai avem in proza celor de virsta ei.

Radu VANCU, 22 noiembrie 2008, lansare la Tirgul Gaudeamus
Veronica D. Niculescu face o proza de analiza calofila, seducatoare dupa cum spunea domnul Ion Bogdan Lefter, ambaleaza de fapt traume ale identitatii feminine intr-o fraza calofila. Lucru care e mult mai greu de facut decit simpla notatie directa a traumei. Mizeaza aparent pe efecte de subtonalitate, vocea nu ajunge niciodata la tipete neoexpresioniste, cum e moda acum, nu pare legata in nici un fel de traditia aceasta a prozei junky sau proza care se poarta.

Ion Bogdan LEFTER, 22 noiembrie 2008, lansare la Tirgul Gaudeamus
Intrebarea care se pune intotdeauna in fata prozei scurte prin traditie, si la noi si in alte parti, este in ce masura avem de-a face cu exercitii in perspectiva unor suprafete mai largi, de tip roman, sau nu. Inca probabil a ramas ceva activ din vechea prejudecata, cum ca romanul ar fi ceva mai nu stiu cum... mai important, ceea ce evident e fals: exista capodopere scurte si exista lungi romane plicticoase, si exista mari scriitori de proza care nu au scris romane.
Ce va face de aici inainte, numai Veronica D. Niculescu ne va da raspunsul, si eu nu pot sa risc unul. As putea sa incerc sa demonstrez ca ea are vocatie pentru proza scurta, si dupa aceea sa vina cu un roman. Dar sint aici date foarte bune pentru mers in orice formula, pe orice directie. E o prozatoare de fina calitate, cu o foarte buna scriitura, si care are lucruri de spus din profunzime, nu din improvizatie, nu din observatii banale.

Veronica D. NICULESCU in interviu cu Adela GRECEANU, 2008, in Noua Revista Vorbita (Radio Romania Cultural)
Sint stari foarte multe, disecate, dar dincolo de asta, am incercat sa fie niste povesti interesante, fiecare sa aiba un anumit subiect, sa se intimple ceva in fiecare poveste. Si nu neaparat sa dezlegam si sa dam raspunsuri, dar sa punem intrebari pentru ca asta mi se pare pina la urma frumusetea.

Stefan AGOPIAN, 20 mai 2009, in 24Fun
Unsprezece povestiri de dragoste, bine scrise, usor misterioase, misterul venind din amestecul subtil al planurilor narative si temporale.

Veronica D. NICULESCU in interviu cu Bogdan ROMANIUC, 11-17 octombrie 2008, in Suplimentul de cultura
Cartea e o calatorie de dragul peisajului ce se zareste in timpul calatoriei, si nu al statiei finale. Nu stiu daca ofera raspunsuri, dar stiu ca mi-a pus intrebari. Sint povestiri selectate dintre cele scrise din 2004 incoace, traversate de un snur care le tine intrucitva legate intre ele. E un snur care m-a purtat in locuri unde numai scrisul m-ar fi putut duce; dincolo de mine. Cred ca ar fi nu numai plictisitor, dar aproape rusinos sa scriu cu palma apasata pe gura imaginatiei, cita vreme in poveste sint libera sa fiu orice si oricine. In poveste pot sa am un magazin de antichitati cu policioare incarcate de minunatii – si-l am! – si pot sa pozez nud pe malul unguresc al Dunarii – si pozez! Pot face orice stind pe scaun, la computer. Iata inca o posibila legatura a cartii cu "iubirea curteneasca": personajele isi cinta adesea iubirea de la distanta. Relatia seamana intrucitva cu cea dintre autor si personaj.

Bogdan ROMANIUC, 11-17 octombrie 2008, in Suplimentul de cultura
Povestiri "alese", sentimentale si pline de poezie, dar, in acelasi timp, sobre, demonstrind talentul incontestabil de povestitor al autoarei. Nu putem spune despre personajele din Orchestra portocalie ca sint fericite. Ele confunda de cele mai multe ori fericirea cu linistea, sau fericirea "este, cel mult, o trista confuzie".

Adela GRECEANU, 10 decembrie 2008, in Time Out
Orchestra portocalie – povestiri cu coadă poate fi citita si ca un raspuns – cu multe ramificatii si semnificatii, uneori, in contradictie unele cu altele – la intrebarea: despre ce vorbim cind vorbim despre iubire. Desi, spre deosebire de Raymond Carver, autorul unui volum de povestiri cu acest titlu, Veronica D. Niculescu are o scriitura bogata, in care colcaie arome, sunete, culori, o scriitura generoasa, care ti se daruieste feminin.

Pagina anterioara| 1 |Pagina urmatoare
Va mai recomandam
 
 
 
 
 
 


Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor
© Copyright 2005 - 2016 by Editura Polirom | Toate drepturile rezervate