COS CUMPARATURI
nici un produs
Editura infiintata in anul 1919
Inregistrare | Reamintire parola
Cauta dupa
 
Cautare avansata
Informatii carte
 Printeaza Pagina  |   Trimite la un prieten

Vremea Moroiului

AUTOR: Viorica Raduta
COLECTIE: PROZA
PRET:
28.85 RON ( Carte epuizata )
DOMENIU: PROZA
ISBN: 978-973-23-3100-2
ANUL APARITIEI: 2015
NUMAR PAGINI: 304
FORMAT: 130x200
Adauga in cos Adauga la produse favorite
Prezentare Presa Comentatii cititori Arunca o privire De acelasi autor  
Dan PERSA, martie 2016, in Ateneu nr. 559
Inainte sa ma apuc sa citesc romanul Vremea Moroiului, am parcurs scurtul „aparat critic” de pe coperti. Mi-am facut o idee despre continut. Dar cind am intrat in carte, surpriza a fost enorma. (...)
Si ce ma bucura este ca, nu demult, am citit un alt roman la fel de bun, cel al Doinei Rusti, Manuscrisul fanariot. Adica, avem si romane si romancieri. Doina si Viorica [Viorica Raduta]... sint doua prozatoare total diferite, dar care sint in virful piramidei, intra intr-un top ten al prozei romanesti de azi. Doina (adica proza ei), cu un termen din jazz, este cool. Destinsa, levantina, mateina, agopianesca. Viorica este hot. Nevrotica, intunecata, gotica. Doina are o minunatie de fraza cu imbinari lexicale uimitoare, Viorica este o performera a expresivitatii. Doina este o povestitoare ca un fluviu ce curge calm, continuu si de neoprit, Viorica o vizionara ce produce o structura a intregului ca o holograma: in fiecare pagina se afla intregul...

Mioara BAHNA, iunie 2015, in Acolada nr. 6
Larisa Banu (…) este observatorul a tot ce se intimpla in spatiul romanesc, un fel de urmasa sui-generis a cronicarilor medievali, dar cu instrumentele modernitatii. Fiindca se pot face oarecare conexiuni cu Istoria ieroglifica a lui Dimitrie Cantemir, inca un personaj-masca ar fi de amitit, o versatila omniscienta Baba Vancea, un fel de oracol contemporan. Totusi, ca si in cazul celorlalte personaje, desi asemanarile cu luma reala care pot fi decelate sint numeroase, nu cred ca sint relevante pentru valoarea romanului, care trebuie identificata in realizarea artistica, in capacitatea prozatoarei de a construi si stapini un teritoriu dens, populat cu fapturi pentru care, indiferent de tarimul caruia ii apartine fiecare, straniul e o constanta care le sporeste complexitatea.

Stefan Borbely, august 2015, in Contemporanul nr. 9 (762)
Aici ar fi momentul sa vorbim despre aceea intentie narativa mai nuantata a Vioricai Raduta, pe care o apreciam in rindurile de mai sus. Pusa intr-o ecuatie cu inerente valente tautologice, ea ar suna cam asa: kitsch-ul, gregarul pot deveni redutabile mecanisme politice si sociale de manipulare si de stabilizare a unui sistem cu conditia ca Puterea sa nu li se opuna si sa le promoveze. (...) Faptul ca Viorica Raduta e neconcesiva pina la capat in prezentarea unui asemenea sistem abstruz indica luciditate, consecventa de sine si valoare. Un alt romancier, mai slab de inger, ar fi cedat aici ispitei maniheiste, introducind in text macar franjuri de speranta: un intelectual idealist, o opozitie suicidara, dar sublima, ceva ideologie revansarda sau macar un vag crimpeiut de religie, ca indiciu al faptului ca Cel de Sus vegheaza totusi si pedepseste. Nimic de acest fel nu exista in romanul Vioricai Raduta. Mi-e ingaduit sa spun ca reusita ei majora mi-a stirnit o solidarizare prin oripilare? E solidarizarea intelectualului care asista neputincios la disolutia generalizata din jur, reactie din care, stim deja, Vremea Moroiului s-a si nascut.

Loredana TUCHILA, aprilie-iunie 2015, in Prosaeculum nr. 3-4
Viermuiala, supunere oarba, renuntare la sine, mizerie morala. Vietuire in lumea suferintei, confuzie, ilaritate, grotesc. Apocalipsa. Ridicarea personajului mitologic la rangul de simbol se realizeaza pe baza trasaturilor de baza ale acestuia: „condamnat sa nu aiba odihna, sa devina un agresor al umanului pe care sa-l bintuie, razbunator” (S. Angelescu, Mitul si literatura, p. 40). Intr-o lume crescuta sub semnul lui Cain, orice poate deveni prilej de a mistifica. Moroiul (sub orice chip ar fi identificat in societatea romaneasca), avidul de putere, la orice nivel, poate provoca dezechilibru… Romanul doamnei Raduta devine o lectie despre viata: omul ar trebui sa indrazneasca, sa actioneze, ar trebui sa isi asume propriul destin…

Viorica RADUTA in interviu cu Stelian TURLEA, 8 mai 2015, in Ziarul financiar
Multe dintre personajele romanelor dvs. sint singure, n-au viitor, traiesc intr-o lume dezumanizata, sub o continua supraveghere, li se anihileaza pesonalitatea. De ce nu exista in acest univers nicio speranta?
 
Ma intrebati despre fundatura existentiala a lumilor mele fictionale „fara speranta”. Cred ca, de nu m-as gandi la drobul de sare de azi, critica literara, cam instrainata de gustul/spiritul... critic, as spune ca raspunsul e chiar in intrebarea dumneavoastra. Da, multe personaje „sint singure, n-au viitor, traiesc intr-o lume dezumanizata, sub o continua supraveghere, li se anihileaza personalitatea” si asta e adevarata tortura din zil(nic)ele noastre. Fundatura a fost simtita in comunism, din ea nu s-a iesit decit cu singe. Ma tem si pentru vremurile noi (in ciuda libertatilor cistigate) ca ne pun in fata unui zid. Mai scriem noi pe el, dar toate par, si cu ele noi insine, doar graffiti. Am inteles cum se construiesc dictaturile, dupa experienta dinainte de ’89, si orice semn, mai ales acolo unde apar laudatorii puterii (oricarei puteri), e un zid, prin care ne trecem sufletul cu viata noastra crapata in el. Si confiscata. Vremea Moroiului duce elemente din realitate intr-o astfel de fundatura, fictionala, desigur, dar de gindit si la... purtator/cititor. Nu scrie pe carte cuvintul registratura, ci roman, de aceea lumea dintre coperte ramine mai intii o proiectie, apoi un semnal de alarma la vremuri si oameni supuse instrainarii, zeusorului amestec, constiintei impaiate, argonauticei aduse de postaci, de executantii puterii etc. Plus senzatia ca un gust critic „excomunicat” duce si viata si textul literar in capcane/perspective (exegetice) strimbe. Alte glasuri, alte fundaturi.

Oana PURICE, 7 august 2015, in Observator cultural nr. 784
Bucurestiul Vioricai Raduta („un oras viu, da’ mort”) poate constitui… o sursa productiva a discutiilor orientate de conceptele georgrafiei literare sau geocriticii (in acceptiunea unor diferiti teoreticieni). Cu valente prolifice in ceea ce priveste raportul dintre geografia concreta a locului si imaginea subiectiv proiectata in text, preluind, asemenea tabloului lui Dorian Gray, atit degradarea Moroiului, cit si imputinarea Larisei, s-ar putea inscrie in seria „Bucurestilor” analizati de Andreea Rasuceanu.
Forta de acumulare de simboluri si de creare a unei mitologii proprii poate alatura orasul povestit de Viorica Raduta Bucurestiului lui Mircea Eliade (de care Andreea Rasuceanu se ocupa in primele sale volume), al lui Mircea Cartarescu, al Gabrielei Adamesteanu, al lui Filip Florian, al Ioanei Pirvulescu sau al Simonei Sora…
Viorica Raduta minuieste cu naturalete jargonul internautic, argoul subteranelor bucurestene, limbajul popular al „mamei din Tirnabesti” si discursul bine controlat pragmatic al clasei politice de pe scena principala.

Horia BURA, 26 februarie 2015, pe goodreads.com
Foarte bun, inspirat si, pe alocuri, marcant, noul roman al Vioricai Raduta! Vremea Moroiului e o impletitura intre roman socio-politic si romanul unui personaj-etalon, Larisa Banu, a carei boala crescinda in efecte si scazinda in masa corporala reprezinta o metafora a lumii viciate in care traim. Cum la fel este si motivul apei care nu inceteaza a se infiltra prin „maruntaiele” Capitalei noastre cea de toate zilele, atit de precis si pertinent conturata de autoare.
Mai mult, remarcabila este si figura Presedintelui autocrat, figura memorabila si arhetipala, mundana si instinctuala. (...)
Precum fabulosul ei personaj Baba Vancea (…), Viorica Raduta „simte enorm si vede monstruos”, dindu-si maxima valoare literara in unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit in ultimii ani.

Andreea ANDRUSCA, 22 iunie 2015, pe filme-carti.ro
(...) ultima carte a Vioricai Raduta priveste dintr-o perspectiva diferita o perioada importanta din istoria Romaniei, realizind o combinatie interesanta intre politica, durere sociala si fantezie, totul sub semnul realismului magic, un curent mai putin intilnit pe plaiurile mioritice, asadar cu efect revigorant. Totusi, lectura nu este atit de usoara, mai ales daca e sa ne raportam la scrierile simpliste in limbaj cu care ne-au obisnuit contemporanii. Prezentarea perioadei comuniste prin prisma unei apocalipse si din perspectiva unui moroi, ofera o imagine ilara unei perioade privite cu dramatism pina acum, cel putin de catre literatura. Filmul s-a mai jucat cu comicul comunismului, dar literatura nu cred ca a incercat-o pina la acest roman. Cartea de fata este una fara bariere temporale, care, indiferent de sursele de inspiratie – comunist sau post-decembrist –, este un strigat de revolta impotriva prostiei si nedreptatii ce ne guverneaza.

Eugenia TARALUNGA, 2015, in Viata Romaneasca nr. 5-6
Aurelian Moroiu este la extrema opusa lui Marc Aureliu, iar vremurile de acum sint cele ale apocalipsei amusinate, atrase, accelerate prin exacerbarea vicii­lor, ticalosiilor (nu numai la nivelul Prese­lui, la Vila Park, la Palatul sau ori aiurea), dar si prin gaunosenia si lipsa de reactie a subordonatilor, serviciilor secrete, co­legilor de partid sau, extins la nivelul in­tregii tari, a votantilor, mindri minuitori de tablete si de telecomenzi. Larisa Banu, care devine din ce in ce mai usoara (im­placabil, din cauza osteoporozei) si Mar­ta, prima doamna a tarii, din ce in ce mai tacuta, retrasa dincolo de „ochiul singu­ratatii” (implacabil, din cauza celor doua mandate si a Liei Mardare, fotomodel, favorita Preselui) au ca element de crasa contrapondere pamintul, cu toata puterea strafundurilor lui, care nu tace, care se re­volta, care uita sa se lase calcat in picioa­re, strapuns, sistematizat, ci se inalta – pe alocuri – imprevizibil…

Nicolae BARNA, 2015, in Apostrof nr. 8
Cartea …e cu totul originala in peisajul actual (o originalitate nu cautata si construita din greu, ci seducator „fireasca”, prin modul cu totul special – si rar, la noi – de „gestionare” a limbajului, mai precis spus mi se pare ca e o eclatanta ilustrare a unei modalitati cumva „de frontiera”, intre proza si poezie, mai aproape de poezie, de fapt, as zice: „un roman poetic”, daca sintagma n-ar fi incarcata cu conotatia „poeticitatii” prozei asa cum era inteleasa altadata...), e fara nicio indoiala „de rang I”, ar merita o exegeza mai inspirata decit cea de care a avut parte pina acum... O receptare „pedestra”, pe fisia micsorator-vulgara a romanului tezist „cu cheie” – inadecvata, dar, pare-se, tentata –, nu ar face decit sa-i nesocoteasca brutal frumusetea si profunzimea, certe si cu totul particulare.

Pagina anterioara| 1 | 2 |Pagina urmatoare
Va mai recomandam
 
 
 
 
 
 


Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor
© Copyright 2005 - 2016 by Editura Polirom | Toate drepturile rezervate